despre mine

povestea mea e una absolut simplă și ma bucur că este așa. în viata de zi cu zi sunt profesor de științe sociale. îmi iubesc meseria pentru că îmi place să lucrez și să comunic cu oamenii. într-un fel, din pasiunea pentru oameni s-a născut și pasiunea pentru fotografie și pentru scris.

fotografia este o modalitate prin care ma pot cunoaște pe mine și pe cei din jurul meu. această pasiune am descoperit-o întamplator în 2003 prin intermediul unui prieten la care am văzut primul aparat foto digital. în 2004 am început să fac primele mele fotografii cu prima camera foto pe care mi-am cumpărat-o (un kodak dx 6490).

practic fotografia din plăcere, si n-aș vrea să schimb acest lucru. și asta pentru că am libertatea să caut acele nuanțe din jurul meu care mă intereseaza, și nu cele care mi-ar fi fost impuse, daca aș fi făcut o cariera în domeniu. cel mai tare mă bucură că prin fotografie uneori pot surprinde acele lucruri care definesc oamenii din jurul meu.

alaturi de fotografie mai am o slăbiciune. cea pentru literatură și in particular pentru poezie. pentru mine poezia la fel ca si fotografia reprezintă tot o manieră prin care mă pot pune in armonie cu lumea. mai multe nu cred că ar fi de scris așa că voi lasa imaginile să spună povestea în continuare.



arhiva

copyright © 2008-2010 www.filmfoto.ro toate materialele publicate in aceasta pagina sunt proprietatea autorului; reproducerea continutului poate fi facuta doar cu acordul scris din partea autorului;